Gardurile fără fundație par simple la prima vedere, dar legislația din România tratează și aceste lucrări cu atenție. În funcție de amplasament, materiale și destinație, un gard poate fi considerat construcție și poate necesita autorizație de construire conform Legii 50/1991. În alte situații, montarea se face fără formalități, doar cu respectarea limitelor de proprietate. Pentru a evita amenzi sau conflicte cu vecinii, merită să înțelegi unde se termină bricolajul și unde începe construcția în sens legal. Citește mai departe și vezi ce condiții trebuie îndeplinite pentru un gard fără fundație.
Ce spune legea despre gardurile fără fundație
Regulile privind construcția gardurilor sunt stabilite în Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, actualizată prin Legea 193/2019 și prin Normativul P118/1999 privind protecția la incendiu. În esență, orice lucrare care modifică aspectul terenului, are un caracter permanent și este fixată în sol printr-un sistem de rezistență este considerată construcție — iar pentru aceasta se solicită autorizație.
Totuși, legea prevede și excepții. Dacă gardul este temporar, provizoriu sau fără fundație adâncă, el se poate încadra în categoria lucrărilor care nu necesită autorizație, cu condiția să nu afecteze siguranța domeniului public, a vecinilor și să respecte reglementările urbanistice locale.
Gardurile provizorii se execută doar pe perioada organizării de șantier. Organizarea de șantier se aprobă prin autorizația de construire, emisă înainte de începerea lucrărilor.
Conform Articolului 11 alin. 1 lit. c din Legea 50 din 1991, dumneavoastră puteți realiza garduri și împrejmuiri provizorii fără autorizație doar dacă respectați următoarele condiții concrete.
• înălțimea maximă este 2 metri
• materialele sunt ușoare, precum lemn, plasă metalică sau panouri simple
• nu se amplasează spre drumuri publice
• nu se amplasează în zone protejate
• se respectă limitele dintre proprietăți
• sunt folosite exclusiv pentru organizarea de șantier aferentă unei autorizații de construire în vigoare
În cazul gardurilor orientate către stradă sau spații publice, primăria poate solicita autorizație de construire, chiar dacă nu există fundație, pentru a verifica alinierea, estetica și siguranța montajului. În localitățile cu regulament urbanistic strict, precum centrele istorice, zonele protejate sau stațiunile turistice, gardurile sunt tratate ca parte din imaginea urbană și sunt reglementate prin PUZ sau PUG.
În aceste situații, arhitectul te poate ajuta să stabilești din start dacă lucrarea se încadrează la construcție temporară sau la împrejmuire permanentă, evitând birocrația inutilă și riscul de sancțiuni. Vezi și cum să alegi corect tipul de acoperiș pentru casa ta!
Când este obligatorie autorizația de construire
Există situații în care un gard, chiar fără fundație, intră clar sub incidența autorizării de construire. Chiar dacă pare o lucrare minoră, gardul face parte din ansamblul vizual al proprietății și poate influența siguranța sau aspectul urbanistic al zonei.
Garduri la limita proprietății
Dreptul şi obligaţia de îngrădire a proprietăţii raportat la gardul comun
Reamintim că, potrivit art. 561 NCC, orice proprietar are dreptul, iar nu obligaţia, de a-şi îngrădi proprietatea.
Cu toate acestea, din prevederile art. 662 alin. (1) NCC (noul cod civil) rezultă că există şi o obligaţie de îngrădire, căreia îi corespunde dreptul proprietarului de a le cere vecinilor să contribuie la construirea unei despărţituri comune.
Obligaţia de îngrădire este un accesoriu al dreptului de a dobândi coproprietatea asupra despărţiturii comune, motiv pentru care ea nu mai subzistă dacă unul dintre vecini renunţă anticipat la acest drept, concluzia fiind dedusă din interpretarea a fortiori a dispoziţiilor art. 663 alin. (2) NCC.
Gardul dintre vecini – inaltime maxima
Conform Articolului 662 din noul Cod Civil, în lipsa unor dispoziții legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, înălțimea zidului comun se stabileşte de părți, dar fără a depăși 2 metri, socotindu-se și coama zidului.
Asadar, inălţimea zidului comun va fi aceea prevăzută de lege, regulile de urbanism sau obiceiul locului. În lipsa acestora, art. 662 alin. (2) prevede că înălţimea zidului va fi stabilită de părţi, dar fără a depăşi 2 m, socotindu-se şi coama zidului.
Dar repararea si intretinerea gardului comun cine le achita?
Articolul 663 Cheltuielile de întreținere și reparare a despărțiturilor comune
(1) Coproprietarii sunt ținuți să suporte cheltuielile ocazionate de întreținerea şi repararea despărţiturii comune, proporţional cu dreptul fiecăruia.
(2) Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate să nu participe la cheltuielile de întreţinere şi reparare, renunţând la dreptul său de proprietate asupra despărțiturii comune, dispozițiile în materie de carte funciară fiind aplicabile. Coproprietarul nu va putea fi apărat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o construcție sprijinită de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despărțiturii comune.
Repartizarea cheltuielilor pentru gardul comun
Referitor la cheltuielile ocazionate de întreţinerea şi repararea despărţiturii comune, art. 663 alin. (1) NCC face o aplicaţie particulară a prevederilor art. 647 alin. (3) teza I NCC, prevăzând că acestea se suportă de coproprietari, proporţional cu dreptul fiecăruia. Această proporţie este dată de mărimea cotelor-părţi din dreptul de proprietate asupra despărţiturii, care se prezumă relativ a fi egală pentru că lungimea despărţiturii este aceeaşi pentru ambii vecini [a se vedea şi comentariul consacrat art. 647 alin. (3) teza a II-a NCC].
Renunţarea la dreptul de proprietate asupra despărţiturii comune
Coproproprietarul care nu doreşte să participe la cheltuielile ocazionate de întreţinerea şi repararea despărţiturii comune poate fi exonerat numai dacă renunţă la dreptul său de proprietate asupra despărţiturii comune.
Prin această prevedere art. 663 alin. (1) teza I NCC a reglementat un caz particular de încetare a coproprietăţii forţate.
Potrivit tezei a II-a a aceluiaşi text de lege, dispoziţiile în materie de carte funciară sunt aplicabile, ceea ce înseamnă că momentul pierderii dreptului de proprietate de către renunţător va fi acela al radierii din cartea funciară [art. 885 alin. (2) NCC].
Renunţarea la drept este un act juridic unilateral, care va trebui încheiat în formă autentică, fiind aplicabilă regula generală prevăzută de art. 888 NCC referitoare la condiţiile înscrierii în cartea funciară [a se vedea şi prevederile art. 889 alin. (1) NCC].Renunţarea este şi un act juridic cu titlu gratuit.
Garduri orientate către drumuri publice
Gardurile amplasate spre stradă, trotuar sau drum comunal intră în competența autorității locale. Chiar fără fundație, ele pot necesita autorizație de construire pentru verificarea amplasamentului, înălțimii și materialelor folosite. În multe localități, Regulamentele Locale de Urbanism (RLU) prevăd limite precise: garduri cu înălțime maximă de 2 metri, materiale transparente în zona de vizibilitate (până la 60 cm de la sol) și interdicția elementelor tăioase sau periculoase. Află totul și despre fundația casei!
Zone protejate sau cu regim special
În centre istorice, sate tradiționale, arii naturale protejate și stațiuni turistice, toate lucrările vizibile din domeniul public sunt reglementate suplimentar. În aceste cazuri, chiar și un gard simplu din lemn sau metal fără fundație se proiectează conform cerințelor Direcției Județene pentru Cultură sau Consiliului Județean.
Autorizarea include un aviz estetic, proiect tehnic simplificat și plan de amplasament. Costurile administrative sunt modeste – în general între 80 și 150 lei, dar scutesc proprietarul de amenzi care pot ajunge la 5.000–10.000 lei conform HG 273/1994.
Un arhitect poate analiza rapid în ce categorie se încadrează terenul, consultând planurile urbanistice și regimul de înălțime admis. În multe cazuri, o simplă verificare a certificatului de urbanism salvează timp, bani și eventuale discuții cu vecinii.
Ce înseamnă gard fără fundație din punct de vedere tehnic
Un gard fără fundație este o împrejmuire ușoară, ancorată superficial în sol, fără o bază continuă din beton. Din punct de vedere tehnic, el se sprijină pe stâlpi fixați punctual, de obicei în pământ sau în tuburi scurte de beton, la adâncimi de 30–60 cm, spre deosebire de fundațiile clasice, care coboară la 80–120 cm, sub nivelul de îngheț.
Tipuri de garduri considerate „ușoare”
- Garduri din lemn – montate pe stâlpi metalici sau din lemn, fără centură de beton;
- Garduri din plasă bordurată sau sârmă zincată – cea mai frecventă variantă rurală și periurbană;
- Garduri din panouri metalice modulare – fixate în sol cu ancore sau suporturi metalice, fără turnare de beton continuu;
- Gard viu – delimitare naturală, recunoscută legal ca împrejmuire temporară.
În general, un gard fără fundație nu depășește 2 metri înălțime, are stâlpi distanțați la 2–2,5 metri și o greutate proprie mică (sub 40 kg/m²). Aceste valori permit demontarea rapidă și lipsa riscului structural, ceea ce explică de ce multe primării acceptă montajul fără autorizație.
Când gardul devine construcție
Gardul capătă statut de construcție permanentă în momentul în care are:
- o fundație continuă din beton,
- elemente portante turnate în sol,
- zidărie compactă (cărămidă, BCA, piatră),
- sau o înălțime mai mare de 2 metri.
În astfel de cazuri, se cere autorizație de construire și, uneori, proiect tehnic semnat de arhitect și inginer structurist. Pentru gardurile grele, în zone cu vânt puternic sau sol moale, sunt recomandate calcule de rezistență, altfel structura poate fi instabilă.
Cum se procedează legal pentru montarea unui gard
Chiar dacă gardul nu are fundație, o verificare prealabilă a reglementărilor locale este întotdeauna recomandată. În funcție de zonă, primăria poate cere notificare simplă, certificat de urbanism sau autorizație de construire. Procedura nu este complicată, dar trebuie parcursă în ordinea corectă.
Situații în care este suficientă o notificare către primărie
Pentru gardurile ușoare, cu înălțime sub 2 metri și fără fundație continuă, majoritatea primăriilor solicită doar o notificare scrisă privind intenția de execuție. Aceasta se depune la registratura locală, împreună cu o schiță simplă a terenului și o descriere a materialelor. În 15 zile lucrătoare, se primește confirmarea sau observațiile, fără alte costuri administrative.
Cazurile care impun autorizație de construire
Autorizația este necesară dacă gardul:
- se amplasează la drumuri publice sau în zone protejate;
- depășește 2 metri înălțime;
- include fundație de beton continuă;
- sau modifică vizibil aspectul fațadei către stradă.
Documentele solicitate sunt minime:
- Cerere tip către primărie;
- Certificat de urbanism;
- Plan de încadrare în zonă și plan de amplasament;
- Memoriu tehnic, proiect de arhitectura si structura, plan fatade imprejmuire (pentru fiecare latura), sectiuni;
- Dovada proprietății terenului.
Taxa catre Primarie este redus fata de autorizare unei case – în general între 100 și 250 lei, iar termenul de emitere este de 30 zile calendaristice.
Rolul arhitectului
Un arhitect poate pregăti documentația grafică și memoriul tehnic într-o formă corectă, astfel încât dosarul să fie aprobat fără întârzieri. În plus, el se asigură că gardul respectă alinierile urbanistice, retragerea față de drum, materialele admise și eventualele reguli de culoare impuse de Regulamentul Local de Urbanism.
Arhitectul poate, de asemenea, verifica dacă terenul se află într-o zonă cu restricții de vizibilitate (intersecții, curbe, proximitate față de linii electrice) aspecte care, deși par minore, sunt reglementate prin norme tehnice clare.
Amenzi și riscuri în lipsa autorizației
Montarea unui gard fără autorizație poate părea o lucrare minoră, însă legea o tratează la fel de serios ca pe orice altă construcție. Conform Legii 50/1991, executarea de lucrări de împrejmuire fără autorizație, atunci când aceasta este obligatorie, reprezintă contravenție și se sancționează financiar.
Sancțiuni prevăzute de lege
- Amenzi între 1.000 și 100.000 lei, în funcție de amploarea lucrării și de amplasament (art. 26, alin. 1 lit. a–c, Legea 50/1991).
- Obligația de a aduce terenul la starea inițială, prin desființarea gardului, dacă nu se poate obține autorizația ulterior.
- În caz de refuz repetat, autoritățile pot dispune demolarea pe cale administrativă, costurile fiind suportate de proprietar.
Riscuri suplimentare
- Litigii între vecini – dacă gardul a fost ridicat fără acordul coproprietarului, acesta poate solicita în instanță demolarea parțială sau totală, conform Codului Civil, art. 586.
- Conflict cu primăria – un gard neautorizat pe latura stradală poate bloca vizibilitatea sau accesul și atrage intervenția autorităților locale.
- Probleme la intabulare sau vânzare – în lipsa actelor legale, gardul apare ca „lucrare neautorizată” și poate bloca obținerea extrasului de carte funciară actualizat.
Deși multe primării tratează gardurile ușoare cu toleranță, controlul urbanistic poate apărea oricând, iar amenda minimă depășește costul unei documentații complete. O discuție scurtă cu arhitectul sau cu compartimentul urbanism din cadrul primăriei clarifică rapid dacă lucrarea are nevoie de autorizație și în ce condiții poate fi executată în siguranță.
Recomandări de la specialiști
Chiar dacă gardurile fără fundație sunt lucrări simple, detaliile de execuție și alegerea materialelor fac diferența între o împrejmuire rezistentă și una care se degradează rapid. Arhitecții oferă principii clare pentru o lucrare corectă, sigură și durabilă.
Alegerea materialelor potrivite
Pentru garduri ușoare, stâlpii metalici zincați sunt cea mai stabilă variantă. Se recomandă secțiuni de 40×40 mm pentru garduri cu înălțime până la 1,5 m și 60×60 mm pentru cele de 2 m. Lemnul tratat împotriva umezelii sau panourile metalice vopsite electrostatic asigură o durată de viață de peste 10 ani, fără întreținere majoră.
Fixarea în sol se face prin tuburi scurte de beton (diametru 20–25 cm, adâncime 40–50 cm) sau cu ancore metalice reglabile, care oferă stabilitate fără a crea fundație continuă.
Înălțimea ideală și relația cu vecinii
Gardurile dintre proprietăți se construiesc, de regulă, la 1,8–2 metri înălțime, cu panouri opace doar în zonele de intimitate (curte, grădină, terasă). Spre stradă, regulamentele urbanistice cer transparență parțială pe primii 60 cm pentru vizibilitate și siguranță rutieră.
Respectarea acestor dimensiuni evită tensiunile de vecinătate și simplifică aprobările administrative. Înainte de montaj, e recomandată o măsurătoare comună a limitei de proprietate, în prezența ambilor proprietari.
Când merită consultat un arhitect
Un arhitect poate confirma dacă amplasamentul gardului respectă retragerile față de drum și liniile de utilități (conducte, cabluri, canalizare). Pentru lucrări mai ample – garduri lungi, panouri grele sau zone cu relief variabil – este utilă și o vizită a unui diriginte de șantier, care verifică fixarea și stabilitatea în teren care asigură conformitatea lucrării și evitarea oricărei interpretări legale ulterioare.
Un gard montat corect devine parte din identitatea vizuală a proprietății. Planificarea împreună cu un arhitect garantează că fiecare detaliu, de la materiale la aliniere, respectă legea și se integrează armonios în peisaj.
